Neuropatia diabetica este cea mai frecventa, mai precoce si mai comuna complicatie a diabetului zaharat, afectand pana la 50% din pacientii cu diabet zaharat de tip 2.
In neuropatia diabetica sunt afectate atat fibrele nervoase somatice, fie ele motorii sau sensitive, cat si cele vegetative. Cea mai frecventa forma de manifestare a neuropatiei diabetica este polineuropatia periferica sensitivo-motorie, care reprezinta 90% din total neuropatiilor la pacientii cu diabet zaharat si totodata factorul determinant al ulceratiilor plantare.
Neuropatia senzitiva presupune disparitia sau diminuarea sensibilitatii algice (initial vibratorie, apoi dureroasa si in final anestezie completa facand piciorul vulnerabil la orice agresiune) iar din punct de vedere simptomatic pacientul poate resimti parestezii, dureri cu caracter de arsura, disestezii (atingeri dureroase insuportabile), anestezie, crampe nocturne, nesiguranta in mers. Neuropatia motorie conduce catre: atrofia muschilor interososi si lumbricali ce duce la modificarea raportului intre musculatura flexoare si cea extensoare, deformarea picioarelor (hiperexcavat), a degetelor (in ciocan, haluce valg), aparitia punctelor de presiune exagerata, cheiroartropatia cu tulburari de biomecanica a mersului. In neuropatia autonoma vorbim despre: scaderea secretiei sudorale pana la anhidroza distala; deschiderea shunt-urilor arterio-venoase; modificari ale vasomotricitatii locale; medioscleroza Monckeberg; evolutie catre osteoartropatia neuropata Charcot.
Este bine sa nu uitam faptul ca simptomele apar numai la jumatate dintre pacienti, dar absenta lor nu trebuie sa excluda existenta neuropatiei si implicit riscul de aparitie al ulceratiilor la nivelul picioarelor.