Informatii utile

Diapedis Medical
Str. Traian 234, etaj 2
Sector 2, Bucuresti

Telefoane

021 252 50 68 informatii si programari 
0722 331 284 programari consultatii
0787 297 663

Mijloace de transport

Autobuz: 69,85,135 (Statia Foisorul de Foc), 79,86,133,135 (Statia Calea Mosilor, Statia Foisorul de Foc), 66,N108, N113 (Statia Mihai Eminescu)
Tramvai: 21 (statia Mihai Eminescu), 14 (statia Foisorul de Foc)
Metrou: Statia Obor

neuropatie

  • Complicatii cronice

    Este cunoscut faptul ca glucoza nu este o substanta toxica dar, paradoxal, hiperglicemia este. Aceasta din urma, printr-o serie de mecanisme specifice (glicozilarea proteinelor, calea poliol) sta la baza aparitiei complicatiilor cronice ale diabetului zaharat. O clasificare didactica le-ar imparti in complicatii macrovasculare - aici vorbim de afectarea vaselor mari avand drept expresie clinica aparitia bolii coronariene ischemice (angina pectorala, infarct acut de miocard), a accidentului vascular cerebral, a infarctului enteromezenteric sau a arteriopatiei obliterante a membrelor inferioare - si microvasculare - afectarea vaselor mici de la nivel retinian sau renal si afectarea vasei nervorum respectiv retinopatia, nefropatia si neuropatia diabetica.

    Practic, diabetul zaharat daca nu este bine controlat (prin control metabolic intelegand glicemia inainte de masa si la 2 ore dupa masa, hemoglobina glicata mentinute in tintele terapeuticae stabilite de catre medic pentru fiecare persoana in parte, dar si valorile tensiunii arteriale, ale colesterolului seric si trigliceridelor, cat si mentinerea unei greutati corporale normale), afecteaza prin complicatiile cronice ale sale toate organele, reducand astfel calitatea vietii bolnavilor si crescandu-le gradul de invaliditate.

  • Cum pot fi evitate riscurile complicaţiilor provocate de diabetul zaharat

    Diabetul este o „boală a civilizaţiei“ care afectează din ce în ce mai mulţi oameni. Aceasta pentru că mâncăm fără măsură şi tot ce avem la îndemână: de la covrigi şi până la pateuri, snackuri de tot felul, dulciuri în cantităţi la întâmplare, nu facem mişcare chiar dacă avem un surplus de kilograme care ar trebui să ne îngrijoreze. În aceste condiţii, ajungem obezi, iar obezitatea este primul pas către o grămadă de probleme de sănătate.

    Diabetul zaharat este una din cele mai răspândite boli cronice netransmisibile. Reprezintă o afecţiune care cuprinde un grup eterogen de tulburări, ce pot avea etiologie diferită, dar care au în comun hiperglicemia asociată cu tulburări de metabolism lipidic şi proteic“, explică dr. Eduard Catrina, medic chirurg specialist în tratamentul piciorului diabetic, de la Spitalul Clinic „Dr Ioan Cantacuzino“ din Capitală.

  • Dar si Har cu Dr. Eduard Catrina

    Dar si Har 14 Iunie 2019 cu Dr. Eduard Catrina

  • In ce consta tratamentul standard al ulceratiilor?

    Cea mai importanta masura de tratament o reprezinta preventia primara a aparitiei ulceratiei care presupune recunoasterea factorilor de risc – identificarea semnelor si
    simptomelor de boala vasculara periferica, identificarea semnelor si simptomelor de neuropatie diabetic (senzitiva, motorie, autonoma). Daca in ciuda masurilor preventive
    adoptate apare totusi ulceratia se impune un tratament local format din debridarea tesuturilor neviabile, incizie si evacuare atunci cand aceasta se impune. Antibioterapia
    sistemica este o component importanta atunci cand exista semen de infectie. De asemenea descarcarea de presiune prin incaltaminte adecvata contribuie la evolutia
    favorabila a leziunilor. Nu in ultimul rand, tot in managementul standard vorbim si de preventia reulceratiilor atat pe piciorul afectat cat si pe piciorul contralateral, preventie realizata exclusiv printr-o educatie terapeutica corect condusa.

  • Neuropatia diabetica

    Neuropatia diabetica este cea mai frecventa, mai precoce si mai comuna complicatie a diabetului zaharat, afectand pana la 50% din pacientii cu diabet zaharat de tip 2. In neuropatia diabetica sunt afectate atat fibrele nervoase somatice, fie ele motorii sau sensitive, cat si cele vegetative. Cea mai frecventa forma de manifestare a neuropatiei diabética este polineuropatia periferica sensitivo-motorie, care reprezinta 90% din total neuropatiilor la pacientii cu diabet zaharat si totodata factorul determinant al ulceratiilor plantare.

    Neuropatia senzitiva presupune dispariţia sau diminuarea sensibilităţii algice (iniţial vibratorie, apoi dureroasă şi în final anestezie completăfăcând piciorul vulnerabil la orice agresiune) iar din punct de vedere simptomatic pacientul poate resimti parestezii, dureri cu caracter de arsură, disestezii (atingeri dureroase insuportabile), anestezie, crampe nocturne, nesiguranţă în mers. Neuropatia motorie conduce catre: atrofia muşchilor interosoşi şi lumbricali ce duce la modificarea raportului între musculatura flexoare şi cea extensoare, deformarea picioarelor (hiperexcavat), a degetelor (în ciocan, haluce valg), apariţia punctelor de presiune exagerată, cheiroartropatia cu tulburări de biomecanicăa mersului. In neuropatia autonoma vorbim despre: scăderea secreţiei sudorale pânăla anhidrozădistală; deschiderea shunt-urilor arterio-venoase; modificări ale vasomotricităţii locale; medioscleroza Monckeberg; evolutie catre osteoartropatia neuropata Charcot.

    Este bine sa nu uitam faptul ca simptomele apar numai la jumatate dintre pacienti, dar absenta lor nu trebuie sa excluda existenta neuropatiei si implicit riscul de aparitie al ulceratiilor la nivelul picioarelor.

  • Piciorul Charcot - o afecțiune nu foarte rară, dar extrem de puțin cunoscută

    Piciorul Charcot este o afecţiune nu foarte rară, dar extrem de puţin cunoscută atât de specialiştii care se ocupă de piciorul diabetic, cât şi de persoanele cu diabet.

  • Sanatatea Piciorului diabetic: Etapele de tratament si sfaturi practice de preventie - Partea 1

    Bine v-am găsit la webinar-ul nostru Sănătatea Piciorului diabetic: Etapele de tratament și sfaturi practice de prevenție.
    - Dr. Raluca Popescu, Medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice; Formator în domeniul Podiatriei și al Îngrijirii piciorului diabetic.
    - Dr. Eduard Catrina, Medic Primar Chirurgie Generală, Șef secție Chirurgie - Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, Formator în domeniul Podiatriei și al Îngrijirii piciorului diabetic.
    - Cristina Petruț, Psiholog clinician și Psihoterapeut, Vicepreședinte FADR
  • Sanatatea Piciorului diabetic: Etapele de tratament si sfaturi practice de preventie - Partea 2

    „Sănătatea piciorului diabetic: Etapele de tratament și sfaturi practice de prevenție”.
    În această seară, alături de noi se află:
    - Dr. Raluca Popescu, Medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice; Formator în domeniul Podiatriei și al Îngrijirii piciorului diabetic.
    - Dr. Eduard Catrina, Medic Primar Chirurgie Generală, Șef secție Chirurgie - Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, Formator în domeniul Podiatriei și al Îngrijirii piciorului diabetic.
    - Cristina Petruț, Psiholog clinician și Psihoterapeut, Vicepreședinte FADR
  • Sanatatea Piciorului diabetic: Piciorul Charcot în Diabet - Partea 1

    Bine v-am regăsit la un nou episod din seria de webinarii Sănătatea Piciorului Diabetic, de data aceasta pe tema „Piciorul Charcot în Diabet”. Piciorul Charcot reprezintă o posibilă condamnare la amputație, pentru pacientul cu diabet, dacă nu este recunoscut la timp.
    Aflați din emisiunea noastră ce înseamnă Piciorul Charcot, la persoana cu diabet, cum îl puteți recunoaște și cine vă ajută sa îl tratați.
    Alături de noi se află, în această seară, invitații:
    • Dr. Botezatu Iozefina, Medic primar Ortopedie si Traumatologie;
    • Dr. Eduard Catrina, Medic primar chirurg, Șef de Lucrări Chirurgie Generală;
    • Moderator: Psiholog Cristina Petruț.
  • Tratamentul piciorului diabetic

    Tratamentul piciorului diabetic este extrem de complex. Cuprinde mai multe etape, mai multe mijloace terapeutice si, implicit, necesita implicarea unui numar de specialisti care ar trebui sa lucreze intr-o echipa.

    Tratamentul piciorului diabetic cuprinde mai multe etape:

    • etapa profilactica care presupune educatia terapeutica a pacientului cu diabet zaharat si neuropatie. Si el, si membrii familiei trebuie sa constientizeze importanta bolii dar si riscul aparitiei complicatiilor.

    • tratamentul factorilor de risc, adica tratamentul arteriopatiei cronice obliterante, a neuropatiei periferice sau a tulburarilor de biomecanica ale piciorului printr-o incaltaminte adecvata;

    • daca in ciuda adoptarii acestor masuri preventive apare ulceratia piciorului, se impune tratamentul urgent si prompt al acesteia de catre o echipa multidisciplinara. Aceasta echipa multidisciplinara, ar trebui sa includa pe langa diabetolog, chirurgul vascular, radiologul interventionist si specialistul podiatru, etc. Se face controlul infectiei prin administrarea de antibiotice si tratament chirurgical local prin incizia, evacuarea si drenarea tesuturilor neviabile. In plus, trebuie realizata dezobstructia endovasculara si descarcarea presiunii la nivelul respectivei ulceratii prin incaltaminte speciala, aparat gipsat sau prin alte metode individualizate de la un caz la altul.

SUS